Cazare Mamaia 2010 , Oferte Cazare Hoteluri Mamaia, turism Mamaia 2010 - Mamaia
FAIL (the browser should render some flash content, not this).
MamaiaHARTA MAMAIA

Harta mamaia
MamaiaDISTRACTIE IN MAMAIA

MamaiaEVENIMENTE IN MAMAIA

MamaiaCE SA FACI IN VACANTA

Mamaia Vacanta in Mamaia - Locuri de vazut, lucruri de facut
Ce trebuie vizitat daca sunteti in vacanta cu copiii

Statiunea Mamaia si orasul Constanta ofera familiilor cu copii numeroase posibilitati de recreere si distractie. Va recomand ca odata ajunsi in Mamaia sa “fugiti” macar o zi si in Constanta, un oras foarte vesel si cochet. In continuare voi incerca sa va trasez cateva directii si sa va dau cateva sfaturi, pentru ca vacanta dumneavoastra sa nu fie monotona.

In primul rand, pornim din Mamaia – aici nu trebuie ocolit parcul acvatic Aqua Magic, care are piscine si spatii special amenajate si pentru cei mici. Vara, parcul are program zilnic (mai putin zilele in care vremea este foarte urata), de dimineata pana seara. In plin sezon estival (15 iulie – 20 august) este foarte aglomerat si de aceea se recomanda sa se mearga de dimineata pentru a gasi sezlonguri si umbrele libere langa piscine. Totusi, dupa-amiaza apa este mai calda.

Atentie: nu este permis accesul cu mancare si bautura din afara parcului, in acest sens sunt amenajate mai multe locuri in care se vand sandwich-uri, pizza, racoritoare, dar sunt destul de scumpe.

A doua recomandare in Mamaia este o plimbare cu Telegondola, care are traseu din zona Perla (app. 200 metri de Aqua Magic) pana la Casino si care in mod sigur va fi distractiva pentru toti membrii familiei. Cabinele sunt fabricate in mare parte din material transparent si astfel de sus se poate admira marea, lacul Siutghiol si statiunea. Plimbarea dureaza cateva minute si o puteti face atat ziua cat si seara, telegondola functionand zilnic, de dimineata pana noaptea. Este oprita doar in zilele cu vant puternic. Daca doriti sa evitati aglomeratia, programati o plimbare dimineata, deoarece dupa-amiaza si seara se formeaza cozi.

Tot in statiunea Mamaia trebuie vizitat Satul de Vacanta Luna Park, care se afla la intrarea in statiune. Acesta este dotat cu mai multe instalatii de “masinute” pentru toate varstele, de la “Carusel” si “Gargarite” pentru cei mai mici, la “Balerina si “Ciocan” pentru cei mari si curajosi. In plus, aici se poate servi masa pe diferite terase sau se pot face cumparaturi din bazarele deschise la tot pasul. Mancarea nu este de cea mai buna calitate, iar preturile sunt destul de mari. Pentru nostalgici, aici se pot servi mici pe carton cu mustar si chifle in acelasi mod ca in anii ’80, vata de zahar ars si hamsii prajite uneori cam tare. Parcul este deschis toata ziua, insa se recomanda sa se mearga seara, cand este foarte animat.
Atentie: aveti grija la buzunare si posete, deoarece seara este foarte aglomerat.

Daca nu aveti rau de apa, va recomand o plimbare cu vaporasul pe Lacul Siutghiol pana pe Insula Ovidiu – Insula Ovidiu este cea care se vede din statiune in mijlocul lacului. Plimbarea in sine este destul de scurta, dar se poate sta pe “insula” mai mult timp. Peticul de pamant din mijlocul lacului este destul de micut, dar plin de verdeata si pe el este amenajat un complex turistic care ofera locuri de cazare, dar mai ales un restarant rustic unde se servesc in principal preparate din peste. Bineinteles, nu lipseste muzica. Tot pe insula sunt amenajate locuri pentru pescuit si locuri de joaca pentru copii. Plimbarea poate fi facuta cu vaporasul Ovidius sau cu alte imbarcatiuni care pot fi luate de la debarcaderele de pe malul lacului. Se fac plimbari zilnic, din jumatate in jumatate de ora si va puteti intoarce inapoi in statiune oricand doriti.

Pentru a ajunge in Constanta din statiunea Mamaia va recomand o plimbare cu autobuzele supraetajate, care au un traseu foarte generos intitulat „Constanta City Tour” – porneste de la capatul statiunii Mamaia (zona „Butoaie”) si se termina la Gara din Constanta, strabatand tot orasul. Avantajul este ca pe traseu sunt numeroare statii si va puteti urca si cobori oriunde doriti. Traseul intreg are 120 de minute, iar biletele sunt cu o valabilitate de 3, 6 si 12 ore si se pot procura si din autobuz. Turul atinge mai multe atractii turistice ale Constantei, multe dintre ele atractive pentru copii, si anume: Complexul Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa, care, in ciuda numelui pompos, cuprinde celebrele Delfinariu, Planetariu, Microrezervatia si Expozitia de Pasari Exotice. Toate sunt situate in zona cunoscuta sub numele de „Delfinariu” – pe Bulevardul Mamaia, pe partea dreapta, la trei statii de iesirea din statiune. Zona este foarte frumos amenajata – mult spatiu verde, copaci, flori, bancute, loc de joaca pentru copii. O vizita la toate aceste obiective poate dura in jur de doua ore. In cadrul Delfinariului se tin zilnic, din ora in ora, spectacole cu delfinul Mark. Planetariul este interesant in primul rand pentru copiii mai mari si incearca, prin expozitii si proiectii sa va aduca mai aproape de planete, stele, galaxii. Microrezervatia ofera copiilor posibilitatea de a vedea diferite animale si pasari de aproape si chiar de a le atinge. Microrezervatia are o suprafata de 4 ha, dintre care 2 ha sunt ocupate de lacul din mijlocul ei. Pe lac se pot admira vara coloniile de pelicani si lebede. Pe langa acestea, rezervatia cupride cerbi lopatari, capriori, mufloni, ponei, cai, vulpi, bursuci, iepuri etc. Expozitia de pasari exotice cuprinde voliere cu pasari exotice de diferite specii din Asia, Africa, Australia si Noua Guinee.

Plecand din aceasta zona, urmatoarea oprire va recomand sa o faceti in zona Cazinoului din Constanta. Cladirea alba, impunatoare domina intreaga faleza. Aceasta faleza leaga Portul Comercial Constanta de Portul Turistic Tomis si este o zona unde poate fi vazut un frumos spectacol al marii in special zilele cu vant, atunci cand valurile se izbesc de pietre, faleza si stabilopozi. Tot aici este deschis Acvariul, foarte apreciat de cei mici si nu numai. Acvariul cuprinde 57 de bazine care adapostesc diferite specii de pesti si plante, de la cele de apa sarata la cele de apa dulce sau exotice. Atractia principala este bazinul principal care are 30 mc de apa si adaposteste o colectie impresionanta de sturioni de dimensiuni mari. Portul Tomis poate fi admirat de sus de pe faleza, dar daca tot ajungeti in zona puteti cobori pentru a admira diferitele ambarcatiuni acostate aici sau pentru a servi masa la restaurantul-terasa deschis pe faleza. Servirea lasa de dorit dar in general preparatele sunt proaspete si accesibile ca pret.
In cadrul Portului Tomis, din mijlocul apei tasneste o fantana inalta de 35 metri luminata feeric noaptea.
Din aceasta zona puteti porni in scurte plimbari pe stradutele inguste ale orasului vechi, daca nu sunt plictisitoare pentru copii. Majoritatea stradutelor sunt strajuite de cladiri vechi, partial renovate si converg in Piata Ovidiu, o piata foarte iubita de constanteni, dominata de statuia poetului exilat Ovidiu si frumoasa cladire care adaposteste Muzeul de Istorie si Arheologie. Din spatele muzeului poate fi admirat Portul Comercial Constanta in toata splendoarea sa.

Bineinteles, acest itinerariu in Constanta poate fi facut si cu masina proprie – este foarte simplu – strabateti orasul urmand Bulevardul Mamaia, pana cand acesta se intersecteaza cu Bulevardul Tomis (ghidati-va dupa indicatoare sau cumparati o harta), aici se face stanga si acest bulevard coboara pana in zona veche a orasului. Daca nu doriti sa sofati sau nu aveti masina, puteti folosi transportul in comun.